După priveghi, Florin Salam a participat și la înmormântarea lui Emi Pian: „Sunt nedormit și supărat. Ne rugăm la Dumnezeu să fie bine!” (VIDEO)

Publicat: 09/08/2020, 13:04
Actualizat: 09/08/2020, 22:44

Manelistul Florin Salam a sosit la cimitirul Tudor Vladimirescu, duminică, în jurul orei 10:45, unde a fost înmomântat interlopul Emi Pian. El chiar a cântat la groapă, alături de Sorin-Copilul de Aur.

„Sunt stresat (…) cu ce s-a întâmplat. Nu am dormit de câteva zile. Sunt nedormit, supărat. Ne rugăm la Dumnezeu să fie bine!”, le-a declarat Florin Salam jurnaliștilor prezenți la eveniment.

Înmormântarea lui Emi Pian a început duminică dimineață, după ce sâmbătă se ştia că funeraliile vor avea loc la orele prânzului. De fapt, doar slujba religioasă a avut loc de dimineață, căci îmmormântarea a avut loc tot pe la prânz.

Potrivit unor surse Gândul.ro, familia lui Emi Pian a „negociat” cu Jandarmeria la miezul nopții, astfel încât, înmormântarea să înceapă mult mai devreme duminică, decât ora prevăzută inițial.

Clanul Duduienilor și-ar fi dorit, astfel, ca evenimentul să fie cât mai ferit de situații neplăcute pentru ei, iar din acest motiv au modificat ora, fără ca acest lucru să fie anunțat și public.

Astfel, după ce maşina în care se afla sicriul cu trupul neînsufelțit, escortată de jandarmi, a ajuns la Biserica Sf. Parascheva – Parohia Bariera Rahovei, cu puțin înainte de ora 09.00, unde a avut loc loc slujba religioasă.

Ulterior, cortegiul funerar a plecat spre cimitirul Tudor Vladimirescu, unde a fost înmormântat interlopul Emi Pian, în juru lorei 12.00, informează Antena 3, care precizează că majoritatea celor prezenţi la funeralii a plecat spre casa lui Emi Pian, unde are loc parastasul.

A fost agitaţie mare la cimitir, după ce poliţiştii au închis porţile cimitirului cu lanţuri, pentru că oamenii veneau în număr tot mai mare şi voiau să intre cu toţii, potrivit sursei citate.

S-a încercat să meargă un număr limitat de persoane la groapă și de aici a început toată agitaţia.

Florin Salam şi Sorin-Copilul de Aur au cântat la groapa manelistului şi atunci s-au strâns şi mai mulţi oameni. De altfel, Florin Salam a participat și a cântat și la priveghi.

La un moment dat, a apărut o informație potrivit căreia au existat unele conflicte între participanții la ceremonie și forțele de ordine, dar Jandarmeria precizează că nu au existat incidente în timpul evenimentului.

Emi Pian, liderul clanului Duduianu, în vârstă de 39 de ani, a fost ucis, în noaptea de luni spre marți, după ce a fost înjunghiat de un membru al unui clan rival, într-un conflict între mai multe persoane, în sectorul 6.

Scandalul între cei doi a pornit de la un joc de barbut, spun surse din anchetă. Bărbatul cunoscut ca Emi Pian a ajuns la spital, la scurt timp după confruntare, însă nu a mai putut fi salvat.

Principalul suspect în cazul uciderii lui Emi Pian, arestat preventiv pentru 30 de zile

Gheorghe Emanuel Richard, din clanul Rinu, tânărul în vârstă de 26 de ani, suspectat că l-a ucis pe interlopul Emi Pian, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, vineri, după o decizie a judecătorilor Tribunalului București. El fusese reținut, în aceeași zi, pentru 24 de ore, fiind suspectat de omor.

Declarație neașteptată dată de fratele lui Emi Pian în fața anchetatorilor. „Omerta”, respectată până la moarte + Stabor pentru ucigaș: ”nota de plată” pentru crimă este de 1 milion de euro (EXCLUSIV)

Fratele lui Emi Pian a fost audiat, miercuri, de polițiștii care anchetează condițiile în care s-a produs moartea liderului interlop. Bănuit că a luat parte, în mod activ, la incidentele violente care au avut loc în dimineața zilei de marți, acesta ar fi dat o declarație care încurcă și mai mult datele anchetei.

Polițiștii care anchetează incidentele violente de marți dimineață, în urma cărora liderul interlop Florin Mototolea, zis Emi Pian a murit, nu au reușit, deocamdată, să stabilească în mod clar ce s-a întâmplat la adresa din Calea Giulești, unde a avut loc altercația.

Clanul Rinu, „amendat” cu un milion de euro pentru moartea lui Emi Pian

Potrivit unor surse apropiate Duduienilor, după înmormântare va fi organizat un stabor în urma căruia se vor stabili o serie de compensații financiare pentru urmașii lui Emi Pian.

Sursele citate au precizat că staborul va fi judecat de Viorel Gongoi, zis Rândunică, fiul celebrei vrăjitoare Mama Omida și Petre Ilie, alias Petre Geamănu.

Aceștia ar urma să pună în sarcina clanului Rinu toate cheltuielile legate de înmormântare, dar și o compensație financiară pentru urmașii lui Emi Pian, care ar putea ajunge și la un milion de euro.

Rudele lui Emi Pian amenințau că amână înmormântarea, dacă tatăl său – încarcerat la Penitenciarul Jilava – nu e lăsat să participe la ceremonie

Unchiul lui Emi Pian le cerea autorităţilor să-l lase pe tatăl interlopului aflat în închisoare, să participe la înmormântarea fiului său, astfel – potrivit cumătrului lui Emi Pian – înhumarea ar putea fi amânată.

Nicolae Duduianu, tatăl lui Emi Pian, a făcut o cerere pentru a ieşi din Penitenciarul Jilava, în ziua de duminică, 9 august, pentru câteva ore, pentru a participa la înmormântarea fiului, dar autorităţile nu au aprobat cererea acestuia, potrivit Antena 3. Cu toate acestea, funeraliile au avut loc și chiar au început de dimineață.

Dragoș Tănase
Dragoș Tănase are o experiență de aproape 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
FOTO. Imaginile anului cu romanticul Ilie Năstase în timp ce își sărută cu foc soția!...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Ucis pentru că a refuzat să fie evacuat din calea „orașului viitorului”. Sate întregi au...
Declarații cutremurătoare făcute de mama lui Sebastian Olariu, tânărul ucis în accidentul de la 2...
Veste mare în showbiz! Este ÎNSĂRCINATĂ pentru prima dată. Vestea i-a uimit pe toți, deși...
Cea mai puternică furtună solară din ultimii 20 de ani loveşte Pământul. Cum ar putea afecta...
Cine e, de fapt, soția lui Florin Piersic
Vești bune despre Florin Piersic. Medicii de la Spitalul ”Foișor” au facut anunțul: ”Se alimentează...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Cât costă Dacia Logan în 2024? Mai este o mașină LOW COST?
Raportul lui Blinken este aşteptat să critice Israelul şi nu ar încălca termenii referitori la...
A fost găsit LOCUL de VECI al unui MARE filosof! „Era chiar sub nasul tuturor”
Vis spulberat pentru Halep. S-a terminat. Cutremur în circuitul WTA
Meghan îl duce pe Harry în Nigeria, în căutarea rădăcinilor familiei sale
Ce a putut să găsească Mihai Morar într-o casă abandonată din Maramureș. A publicat imaginile...
Când vine vara în România! Anunțul ANM
Cum a reacționat soția lui Vali Vijelie, după ce a ascultat melodia „Să iubești două...
Promisiunea făcută de Iulia Albu după ce fostul ei soț, Mihai Albu, a fost diagnosticat...
BANCUL ZILEI. Bulă: - M-am învățat minte... de azi nu mai conduc cu viteză. Ștrulă:...
O nouă cercetare arată care este secretul satisfacției în relații